1. Săpați o groapă de două ori mai lată și la fel de adâncă ca rădăcinile puietului.
  2. Verificați rădăcinile și cu o foarfecă îndepărtați-le pe cele deteriorate.
  3. Așezați puietul în groapa săpată. Este important ca gulerul rădăcinii (zona de tranziție între tulpină și rădăcină) să fie la același nivel cu linia solului și ca trunchiul să fie într-o poziție verticală.
  4. Umpleți gaura de plantare cu pământ.
    Important! Compactați continuu solul și la sfârșit călcați ușor pământul, formând o depresiune concavă în jurul trunchiului.
  5. Asigurați-vă că toate rădăcinile sunt acoperite cu pământ!
  6. În cazul în care solul este uscat, udați puieții proaspăt plantați cu 3-4 litri de apă.
  7. După udare luați puietul între picioarele voastre, prindeți trunchiul cu ambele mâini și apoi trageți-l CU ATENȚIE în sus, având grijă să nu îl scoateți din pământ. Acest proces asigură o compactare optimă a solului.

Descărcați ghidul de plantare.